Bucovina Profundă

Stihirile, glasul I

+ + +

Cel ce a grăit de demult cu Moise prin închipuiri în muntele Sinai, zicând: Eu sunt Cel ce sunt de-a pururea, astăzi schimbându-Se la faţă în Muntele Taborului, înaintea ucenicilor, Şi-a arătat frumuseţea chipului cea dintâi, Care a ridicat întru Sine firea omenească. Şi unui dar ca acesta mărturii punând pe Moise şi pe Ilie, a făcut părtaşi la veselie pe cei ce mai înainte au vestit învierea cea slăvită pe Cruce şi mântuitoare.

+ + +

Mai înainte văzând cu duhul venirea cea trupească la oameni, a Unuia- Născut Fiului Tău, al lui Dumnezeu părinte David, de departe a chemat la veselie făptura, şi proorocind a strigat: Taborul şi Ermonul întru numele Tău se vor bucura. Că în acest munte suindu-Te, Mântuitorule, cu ucenicii Tăi, şi la faţă schimbându-Te, ai făcut firea lui Adam iarăşi a străluci, mutând-o în slava şi strălucirea Dumnezeirii Tale. Pentru aceasta strigăm către Tine: făcătorule a toate, Doamne, slavă Ţie.

+ + +

Necuprinderea vărsării Tale de lumină, prin Schimbarea la faţă şi prin neapropierea Dumnezeirii, văzând-o în munte Apostolii cei aleşi, Hristoase, Cel ce eşti fără început, în dumnezeiască răpire a minţii s-a schimbat, şi cu nor luminos împrejur străluciţi fiind, au auzit glasul părintesc, care întărea taina întrupării Tale. Că Tu Însuţi eşti şi după întrupare, Fiul Unul Născut şi Mântuitorul lumii.

+ + +

Lui Petru şi lui Ioan şi lui Iacov ucenicilor Tăi celor aleşi, Doamne, astăzi în Muntele Taborului Ţi-ai arătat slava chipului Tău cel dumnezeiesc. Că au văzut hainele Tale strălucind ca lumina, şi faţa Ta mai mult decât soarele. Şi nerăbdând a vedea strălucirea Ta cea de nesuferit, au căzut cu faţa la pământ, că au auzit glas, mărturisind de sus: Acesta este Fiul Meu cel iubit, Care a venit în lume să mântuiască pe om.