FOTOGRAFIE DE EPOCA:

8 Aprilie 1936,

Sfânta şi Marea Miercuri:

Sfântul Ioan Iacob

în ziua călugăriei sale

Pe tine, Părinte, te cinstim, căci lăsând lumea şi patria ta, ai luat crucea, urmând lui Hristos, şi în Valea Iordanului, în peşteră pustnicească, la Hozeva nevoindu-te, te-ai mutat la Cel dorit. Pentru aceasta împreună cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău.

Adunaţi-vă toţi iubitorii de Hristos, din Biserica Lui cea dreptmăritoare, la pomenirea Cuviosului Ioan Românul, care în Sfânta Mănăstire a Neamţului a fost călugărit şi în Sfânta Mănăstire Hozeva, din ţara Sfântă, de Dumnezeu a fost proslăvit. Cu credinţă şi cu evlavie să-l cinstim şi aşa să-i cântăm: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, care in viaţa ta marilor cuviosi ai urmat!

Apărător al Dreptei Credinţe te-ai făcut Cuvioase, că Evanghelia lui Hristos ai împlinit şi sfintele Lui porunci ai păzit; pe cei leneşi cu sfaturile Tale i-ai deşteptat, pe călugări la rugăciune i-ai îndemnat, pe mireni la pocăinţă i-ai chemat, iar pe cei rău-credincioşi cu tărie i-ai mustrat.

Un răspuns la „Sfîntul Ioan Iacob în ziua călugăriei sale – FOTOGRAFIE DE EPOCĂ”

  1. Degrab milostiv fii noua Sfinte si inalta rugaciuni lui Dumnezeu pentru coltul acesta de lume – ROMANIA – mult haituit de mai marii vremii! Invata inimile nostre sa-si rosteasca ruga in smerenie si pace.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Tendințe