Sfinţii închisorilor – 7 noiembrie, se pomeneşte

Părintele Ilie Ţintă (1920-1994)

Preotul Ilie Ţintă s-a născut în 6 decembrie 1920 la Amara, Ialomiţa. Arestat de regimul lui Carol II încă în ultimul an de seminar (Sf. Nifon din Bucureşti) pentru activitate în Frăţiile de Cruce, după eliberare pleacă în Germania de unde revine paraşutat în munţii Bucovinei după 1944 împreună cu alţi camarazi pentru a lupta împotriva bandelor roşii cotropitoare. Arestat şi dus la Piteşti de Antonescu, Ilie Ţintă menţiona într-o scrisoare de mulţumire către un frate al lui mai mic, ce-i aducea mâncare: „Ne rămâne înghiţitura în gură când ne gândim că pâinea pe care o mâncăm este raţia voastră la care aţi renunţat pentru a ne hrăni pe noi”[1].

Arestat în 1948 şi condamnat la 8 ani muncă silnică, închis la Jilava, Aiud, Văcăreşti şi Baia Sprie. În 1958 a fost din nou condamnat la 25 ani de muncă silnică. A stat mai mult de 14 ani închis. În ultimii ani ai detenţiei s-a aflat în Zarca Aiudului, până la eliberarea din 1964, întrucât a refuzat reeducarea.

Eliberat, termină studiile teologice şi devine preot. Slujeşte timp de 17 ani la Negoieşti, Prahova, lângă comuna Brazi. Se mută apoi la biserica Sf. Gheorghe Vechi din Ploieşti.

Aflat la Gherla în anii 1949-1952, îi spune lui Cristofor Dancu: „Eu dau scris – dar nu ţie, ci colonelului Crăciun – că mă menţin pe poziţie. Dacă ies afară şi vor fi libere partidele politice, eu tot legionar voi fi… Mă rugam lui Dumnezeu şi simţeam cum El îmi ascultă ruga fierbinte, dându-mi putere să rezist” (la Gh. Andreica, „Mărturii… mărturiii…”).

Trece la cele veşnice la 7 noiembrie 1994.

(C. Ioniţoiu, „Martiri şi mărturisitori…”, F. Strejnicu, op.cit., p. 169).