Jocurile cui le face Marian Munteanu? 3 articole

Jocurile cui le face Marian Munteanu? 3 articole. Nu imi place virajul recent a lui Marian Munteanu, e o chestiune de gust pentru mine, ca sa nu zic de principiu, nu o luați personal. Nu mi-a plăcut nici celalalt viraj, cel vechi cu hora mare cu unii si cu alții mai măgureni sau mai puțin…

Mircea Puşcaşu

16 aprilie 2016

18 – 26 minute

Jocurile cui le face Marian Munteanu? 3 articole.

Nu imi place virajul recent a lui Marian Munteanu, e o chestiune de gust pentru mine, ca sa nu zic de principiu, nu o luați personal. Nu mi-a plăcut nici celalalt viraj, cel vechi cu hora mare cu unii si cu alții mai măgureni sau mai puțin măgureni. Astfel , incet dar sigur, aceste viraje par sa devina regula, iar nu exceptia, sa defineasca un stil marian-muntenesc, iar stilul asta nu-mi place, ca sa nu zic principiu, ca tocmai asta cred eu ca nu le are, ca si soțietatea fără prințipuri. (nota noastră)

Candidatul „societăţii civile“ sau al „sistemului“?

fgmanu.ro

Revenirea lui Marian Munteanu pe scena politică fusese deja anunţată acum câteva luni, atât prin unele apariţii televizate, cât şi prin coagularea „Alianţei Noastre“, o grupare de asociaţii civice de orientare naţional-conservatoare. Despre acest fapt s-a scris deja totul în ultimele zile, încât nu mai e nevoie de alte explicaţii introductive. Ceea ce părea un demers al paşilor mici a căpătat brusc un caracter exploziv prin nominalizarea lui Marian Munteanu de către PNL drept candidat la primăria Capitalei. Această ştire a bulversat complet situaţia, producând, după caz, stupoare, agitaţie, dar şi euforie şi optimism.

Aparent o mutare-şoc, dublată de înscrierea sa (zice-se doar formală) în PNL, care cu siguranţă i-a derutat pe cei care şi-au pus competenţele şi energia în susţinerea unui proiect naţional care pretindea a fi o insurecţie civică antisistem. Brusc, catalizatorul acestei iniţiative, cu mirajul unei funcţii în faţă, trece cu nonşalanţă de partea „sistemului“? Se încearcă acum acreditarea ideii că totul ar fi în grafic, că Marian Munteanu ar fi de fapt un candidat din partea „societăţii civile“ susţinut între alţii şi de PNL. Iar înscrierea sa în acest partid e interpretată doar ca un gest pro-forma, care nu afectează celelalte proiecte de natură civică.

Orice coagulare sinceră de energii curate, menită să apere valorile româneşti, e în principiu binevenită. Vom vedea însă care va fi în cele din urmă soarta acestei noi iniţiative, cum se va dezvolta ea în viitor, dacă va rămâne într-o permanentă dependenţă faţă de Marian Munteanu, sau dacă la un moment dat va fi capabilă să se emancipeze faţă de un lider care nu are reţineri în a cocheta cu orice posibili susţinători.

În momentul de faţă nu e posibil un diagnostic tranşant (deşi nu putem decât să urăm succes oricărei iniţiative autentic româneşti), dar evenimentele ultimelor zile oferă o serie de elemente pentru a încerca schiţarea unui tablou al noii situaţii.

Pentru început ne vom întoarce în timp. Legea antiromânească 217 (propusă chiar de PNL) şi votată practic în unanimitate în vara anului 2015, a încins spiritele în societatea românească. Adoptarea ei a nemulţumit probabil şi o serie de politicieni, care la acel moment nu au avut curajul să iasă din front. În ultimele luni putem însă observa în cadrul PNL o serie de acţiuni şi iniţiative de coloratură „naţionalistă“. A fost vorba mai întâi de propunerea jurnalistei Oana Stănciulescu în Consiliul de administraţie al TVR, cu siguranţă tocmai pentru (iar nu în ciuda faptului) că s-a remarcat în ultimele luni prin atitudinea curajoasă, critică la adresa Legii 217, apărând în mod consecvent valorile româneşti. A urmat o propunere legislativă menită să instituie „Ziua cinstirii martirilor români din temniţele comuniste“. În expunerea de motive sunt evocate, printre alte nume, figuri ca Radu Gyr şi Mircea Vulcănescu, consideraţi în virtutea celeilalte legi drept … „criminali de război“, deşi ei au intrat demult drept repere în conştiinţa poporului român.

Devine evident faptul că PNL (sau cel puţin o parte importantă a sa) încearcă să transmită un mesaj menit să se plieze preferinţelor unui electorat naţionalist, care în urma dispariţiei partidelor gen PUNR şi PRM nu se mai regăseşte în actualul spectru politic. În cele din urmă e vorba de intenţia pragmatică a unei „pescuiri“ de voturi dintr-un bazin electoral rămas fără paternitate politică. Acest vid al ofertelor pentru un segment important se cerea valorificat până nu o iau alţii înainte.

Nominalizarea lui Marian Munteanu drept candidat la primăria Capitalei se înscrie de asemenea în această strategie electorală. E adevărat că ea pare să fi fost o improvizaţie de ultim moment, în urma retragerii intempestive a lui Ludovic Orban şi a lipsei altor soluţii viabile. Dar această apropiere nu a avut nicidecum un caracter fortuit, gestaţia ei putând fi urmărită cel puţin cu vreo două luni în urmă, când Marian Munteanu, Alina Gorghiu (alături de Mihai Gâdea) au participat împreună în SUA la tradiţionalul „Mic dejun cu rugăciune“ al politicienilor americani. Nevoia acută nu a făcut decât să accelereze această oficializare a sprijinului de care se bucură Marian Munteanu în cadrul „sistemului“ actual, fiind vorba aici în special de PNL.

Care au fost consecinţele publice ale acestei mutări spectaculoase? Presa „băsistă“ gen HotNews şi Evenimentul Zilei efectiv spumegă împotriva lui Marian Munteanu, de parcă ar avea în faţă fantoma lui Vadim Tudor întors din mormânt. S-au repezit asupra sa precum taurul căruia i se arată o cârpă roşie, lăsând la o parte orice urmă de analiză lucidă. Abundenţa de epitete negative care a fost deversată fără reţineri asupra naţionalismului la modul general, sugerează mai degrabă un soi de concurs de pamflete literare, premiul cel mare fiind atribuit celui care scorneşte eticheta cea mai odioasă. Numai aşa se poate explica excesul de zel şi tonul disproporţionat al acestor condeieri, în întrecerea lor socialistă de a ieşi fiecare cât mai mult în evidenţă. Titluri delirante, apocaliptice, care anunţă parcă o „rebeliune legionară” în plină desfăşurare, că „biruinţa” acesteia pare a fi pe-aproape, în tot cazul inevitabilă, strivind societatea românească asemeni unui tăvălug implacabil, ziariştii vigilenţi scoţând un ultim ţipăt de disperare în faţa acestei sorţi inexorabile … De fapt, ce să le faci unor scribi ca aceştia? Asta e fişa postului pentru care sunt plătiţi, de a ataca nediferenţiat orice manifestare contrară liniei dictate de proprietarii publicaţiilor respective. Cine caută analize cât de cât mai echilibrate, mai obiective, e invitat să încerce în altă parte. Căci, indiscutabil, exact acest gen de ton patetic, dar totodată extremist (sic!) a fost cel care în iunie 1990 a influenţat decisiv venirea minerilor la Bucureşti. Consecinţele tragice ale unei asemenea atitudini iresponsabile şi voit provocator-manipulatoare sunt din păcate binecunoscute, încât că e de mirare că tocmai propagandiştii “democraţiei” şi ai „toleranţei“ se dedau la asemenea incitări. E drept, minerii porniţi chiar acum în marş spre Bucureşti sunt mânaţi de fapt de cu totul alte ţeluri, dar nu se ştie niciodată către ce alte probleme colaterale s-ar putea simţi chemaţi, spre a le rezolva într-un mod “curat” şi expeditiv …

Aceste atacuri furibunde vor genera în mod inevitabil şi un efect contrar. Mulţi români patrioţi se vor solidariza instinctiv şi vor simpatiza cu cel atacat. Să facă oare şi asta parte din scenariu? Căci un lucru e cert. Marian Munteanu nu are proptele doar în cadrul lumii politice, ci şi în rândurile presei. Întâmplător sau nu, e susţinut practic necondiţionat de presa „antibăsistă“ gen Realitatea TV (care l-a şi lansat), Antena 3 sau Cotidianul. Prin urmare, nu poate fi vorba de un donquijotism naiv, adresat idealiştilor, ci de o strategie cât se poate de pragmatică şi bine pusă la punct, care beneficiază de un sprijin consistent atât pe plan politic, cât şi mediatic.

Nu avem date să ne pronunţăm dacă acest sprijin se prelungeşte şi în sfere ale serviciilor secrete. Se poate evoca însă un aspect. Într-o postare pe blogul său, scriitorul Răzvan Codrescu se declară rezervat, dar nu neapărat ostil, faţă de noul proiect civic al lui Marian Munteanu (la ora respectivă candidatura la primărie nu era încă anunţată). Nedumerirea d-lui Codrescu era aceea că doar două lucruri s-au putut crea în mod miraculos, „ex nihilo“: lumea de către Dumnezeu şi omul de afaceri de succes Marian Munteanu în anii 90. Într-un comentariu postat ca răspuns, cel vizat a susţinut că poate fi oricând controlat, că nu comis nicio ilegalitate, deşi nu despre asta era vorba în acea mirare sinceră. Esenţa ei era de fapt ceea ce constatăm acum, şi care poate oarecum sugera un posibil răspuns: Marian Munteanu a avut dintotdeauna conexiuni bine consolidate în sferele politicii, afacerilor, ale mass-mediei şi poate şi în alte zone mai obscure, asupra cărora nu ne putem pronunţa cu certitudine. Se ştie doar ce hram purtau cei care făceau afaceri de succes în anii 90 (şi mult după aceea), căci pentru un asemenea demers nu e neapărat obligatoriu să furi, dar e vital să ai relaţiile potrivite. De unul singur nu se poate răzbi decât printr-un adevărat miracol. Aceasta era de fapt nedumerirea d-lui Codrescu.

Să fie prin urmare „Alianţa Noastră“ o simplă anexă în tot acest joc, ale cărui sfori să se tragă de fapt la cu totul alte niveluri? Evident, îşi are şi ea importanţa ei. Marian Munteanu beneficiază de sprijin din partea „sistemului“ doar pentru că a fost capabil să treacă acest test, de a putea capacita o asemenea grupare la nivel civic. Cu siguranţă că marea majoritate a celor implicaţi sunt români de bună credinţă, care au considerat că e vorba de o „insurecţie civică“ antisistem, şi că nu vor deveni o simplă anexă a acestuia.

Dacă acceptăm această ipoteză, intrarea formală a lui Marian Munteanu în PNL devine practic irelevantă. Nu e vorba la mijloc de nicio „trădare“, ci doar de o oficializare a unor relaţii preexistente în umbră. „Alianţa Noastră“ ar rămâne unul din pilonii pe care se sprijină acest demers, care are nevoie şi de o bază de susţinere, nu doar de proptele mai mult sau mai puţin vizibile în zona de vârf a societăţii. Ea rămâne un instrument important, dar nu mai poate fi un scop în sine. Câtă vreme se va menţine această stare de fapt hibridă, nu se va putea vorbi de o identitate clară. E vorba de o veritabilă insurecţie civică autonomă, bazată pe valori şi principii, sau mai degrabă o simplă piesă într-un joc a cărui miză depăşeşte elanul şi buna credinţă a celor implicaţi?

Până la limpezirea apelor, se pot evidenţia o serie de aspecte desprinse din toată această poveste.

E cert că în atenţia opiniei publice a revenit în prim-plan tematica „naţională“. Ne temeam că asupra ei se va aşterne o tăcere de mormânt, că va deveni un subiect tabu. Iată că nu este aşa. Evident, asupra exponenţilor acestei linii, în special asupra lui Marian Munteanu, vor continua să se reverse atacurile furibunde ale presei „corecte politic“. Dar şi victimizarea aceasta poate fi o strategie politică, mai ales dacă ai în spate şi medii de informare care te susţin şi care au o audienţă poate chiar mai mare, fiind vorba în special de televiziuni. Şi, în orice caz, inflaţia de acuze şi denigrări poate duce treptat la tocirea şi la banalizarea lor, oamenii văzând că „naţionalismul“ nu e de fapt sperietoarea care se pretinde a fi. Sau o fi, dar numai pentru anumite cercuri, nu şi pentru românii pur şi simplu … normali.

În ceea ce ne priveşte, Fundaţia noastră nu e implicată în niciun fel de combinaţii de natură politică. Dar, raportat la marile comandamente de ordin naţional şi identitar, cum ar fi evocarea figurilor culturale reprezentative ale românilor şi a martirilor anticomunişti, ne raliem, chiar dacă informal, frontului comun făcut de toţi românii patrioţi şi de bună credinţă.

Vom trăi şi vom mai vedea. Am văzut şi acum că România e ţara suprizelor, a răsturnărilor spectaculoase şi a posibilităţilor de negândit. Aşa că şi viitorul ne poate rezerva şi alte surprize sau posibile limpeziri. Vom vedea la vremea potrivită de ce natură vor fi acestea.

Sentinela – Fundația George Manu – fgmanu.ro

Pr. Marcel Răduț Seliște / activenews.ro

Candidatura lui Marian Munteanu – renaștere națională, conspirație antinațională sau oportunism politic?

Candidatura liderului Marian Munteanu, din partea PNL, la funcția de Primar al Capitalei, a declanșat un scandal teribil și a tulburat multe „cuiburi de viespi”.

Dacă reîntoarcerea lui Marian Munteanu în agora românească, prin lansarea Platformei Civice Naționale „Alianța Noastră”, a fost privită ca fiind un demers interesant, inedit, ba chiar oarecum exotic, subita lui implicare în viața politică, prin surprinzătoarea asumare a unei importante candidaturi politice, cu nu mai puțin surprinzătoare susținere a PNL, ridică numeroase și foarte mari semne de întrebare.

Un lucru este însă cert și de necontestat: Marian Munteanu a reeditat performanța din vremurile când era liderul Pieței Universității – „Zona liberă de neocomunism”, anume că a împărțit România în două tabere care se ceartă cu îndârjire, formate din admiratorii entuziaști și acuzatorii vehemenți ai persoanei și acțiunilor sale.

Totuși, există o diferență majoră între situația lui „Marian Munteanu 1990” și „Marian Munteanu 2016”.

În 1990, Marian Munteanu, liderul „golanilor”, primea acuzații de „legionar”, „agent al unor puteri străine”, „element antisocial”, „dușman al României” etc. de la activiștii tovarășului Ion Iliescu și ai FSN-ului răsărit din bezna ocultă a eșaloanelor 2 și 3 ale PCR și Securității. Mișcarea anti-comunistă condusă de Marian Munteanu era considerată, în 1990, ca fiind o „rebeliune legionară” redivivus…

Era prea devreme, în 1990, ca Marian Munteanu să devină o forță politică, slujea el, pe atunci, un grup de interese încă lipsit de puterea de a influența imediat și major destinul României?

În 2016, Marian Munteanu, candidatul PNL la funcția de Primar al Capitalei, primește acuzații de „legionar”, „agent al unor forțe anti-europene”, „pericol pentru democrație” etc. de la activiștii „corectitudinii politice” răsăriți din comunitatea ong-urilor abonate la finanțări din fonduri europene sau din programe oferite de unele ambasade.

Candidatura lui Marian Munteanu este considerată, în 2016, „o ofensă adusă valorilor democratice ale societății în care trăim (…) pentru că a avut și are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată, (…) promovează un discurs bazat pe elemente ortodox-fundamentaliste incompatibil cu valori democratice si chiar Constituționale” ș.c.l., ș.c.l., ș.c.l.

Este prea târziu, în 2016, ca Marian Munteanu să devină un lider politic, grupurile de interese care se luptă pentru a controla destinul României sunt altele decât în 1990, este Marian Munteanu incomod pentru aceste forțe sau dimpotrivă, le este, cu voie sau fără voie, instrument foarte folositor, însă într-o manieră aproape de neînțeles pentru majoritatea cetățenilor români? Nu știm care este răspunsul, observăm doar că idolul mesianic al tinerilor anticomuniști din anii 90 s-a transformat (a fost transformat?) în demonul antidemocratic al României anului 2016…

De fapt, care este adevărata luptă din spatele acestui scandal? Cine sunt, cu adevărat, grupurile de interese și de influență aflate în conflict? Care este marea miză a acestei îndârjite confruntări?

Atunci când a lansat „Alianța Noastră”, liderul Marian Munteanu părea că își asumă un mesaj al renașterii naționale întemeiat pe valorile tradiționale și pe respectarea intereselor legitime ale Națiunii Române. Exprimat printr-o Proclamație dată la București, la 27 martie 2016, acest mesaj nu a fost perceput, la momentul respectiv, nici ca fiind „legionar”, „extremist”, „fundamentalist” și nici ca „antidemocratic”. Proiectul Platformei Civice Naționale „Alianța Noastră” s-ar fi dezvoltat, în timp, urmând câteva firești etape pentru o nouă construcție civică, eventual cu aspirații politice – o consolidare organizațională, prin înființarea de filiale în teritoriu, o clarificare programatică, prin dezbateri interne, dar și publice, iar într-un final, probabil o asumare a înființării unei forțe politice care să-și afle liderii și orientarea ideologică în interiorul respectivei platforme civice.

La foarte scurt timp după înființarea acestei entități civice, Marian Munteanu șochează prin anunțul că acceptă candidatura din partea PNL, inițial prezentată ca fiind o candidatură independentă susținută de o parte a societății civile și sprijinită politic de PNL, ulterior transformându-se, cel puțin la nivel formal, într-o candidatură politică. Rapiditatea schimbării de atitudine și de mesaj – de la atitudinea național-creștină și „anti-sistem”, la concubinajul politic cu PNL, componentă defel creștină a sistemului anterior contestat – a bulversat pe mulți dintre susținătorii „Alianței Noastre” și a declanșat scandalul cunoscut.

Totodată, prin candidatura sa, Marian Munteanu și-a atras furia activiștilor „corectitudinii politice” care insistă pe acuzația apartenenței acestuia la „legionarism”, însă, în ciuda gălăgiei foarte mari pe care o fac, acuzatorii nu reușesc să aducă și argumente solide, eventual de natură penală – propaganda și activitățile legionare, este știut, se sancționează penal – în susținerea tezei lor. Acuzația este bizară, mai ales că este lansată împotriva unei persoane care vreme de peste două decenii,cu excepția episodului neconsumat al însoțirii cu partidul înființat de Virgil Măgureanu, nu a fost prezentă în viața publică și politică a României. Care ar fi acțiunile „fasciste”, „legionare” comise de Marian Munteanu? Când, unde, cum…?

Bizară este însă și acțiunea politică a PNL, de desemnare a lui Marian Munteanu la candidatura pentru funcția de Primar al Capitalei. PNL este un partid pro-european, pro-globalist și inclusiv, susținător al corectitudinii politice cu care Marian Munteanu, pare a fi în conflict. Asumarea unui candidat, pe de o parte, acuzat că este „pro-legionar”, pe de altă parte, abia reimplicat în societatea civilă, pare un demers absolut ilogic. Mulți s-au grăbit să spună că în PNL este haos, că partidul nu mai are conducere, că acolo sunt niște stupizi care nu mai sunt capabili să estimeze consecințele propriilor acțiuni politice etc.

Foarte puțin probabil că liderii PNL – mulți dintre ei fiind posesori ai unei bogate experiențe politice și ai unor puternice relații în diferite grupuri de influență – au căzut, subit, într-un retard intelectual ori că au fost manipulați de forțe oculte să accepte candidatura „legionarului” Marian Munteanu.

Dacă privim cu o oarecare seninătate la toată această luptă și dacă evităm să ne înfierbântăm de zgomotul scandalului, ne rămâne doar varianta că este vorba de un calcul politic extrem de subtil, de rece și de cinic, care aparține nu atât unor forțe politice și grupuri de interese din țară, cât mai ales, forțelor politice și economice care se luptă pentru controlul asupra României. Marian Munteanu, cu voie sau fără voie, este principalul personaj al unui experiment de inginerie socială și de resetare a controlului asupra mulțimilor. Valul „anti-sistem” care amenință să inunde atât Uniunea Europeană, cât și SUA, revolta oamenilor din ceea ce se numește „lumea liberă” împotriva politicienilor și bogaților sistemului, dezamăgirea profundă pe care a provocat-o în oameni eșecul democrației de tip neoliberal și capitalist necesită o reacție din partea sistemului.

Principalul pericol pentru sistem este renașterea sentimentului național, redescoperirea valorilor naționale și implicit, pentru națiunile europene, a valorilor creștine. Reafirmarea statelor naționale nu este în lista de opțiuni pentru cei care controlează sistemul, prin urmare, compromiterea prezenței în viața politică a valorilor naționale și tradiționale, devine „prioritate zero”. Marian Munteanu a fost transformat, peste noapte, într-un fel de lider naționalist, de păstrător și propovăduitor al marilor valori naționale și tradiționale românești, iar apoi, a fost atras (realocat?) în capcana politicii, cu o candidatură suficient de importantă pentru a justifica și asigura impactul scandalului declanșat, dar în același timp, suficient de neimportantă pentru a nu afecta fundamental, în cazul unor efecte necontrolate și adverse, ritmul general al acestui experiment geopolitic.

Care va fi marele învins? Va fi mișcarea național-creștină.

Dacă Marian Munteanu rămâne candidatul PNL – probabil că nu va rămâne, logica „jocului” ne conduce spre această supoziție – și va câștiga alegerile, va fi obligat să renunțe, treptat, la valorile pe care le-a proclamat prin intermediul Platformei Civice Naționale „Alianța Noastră”. Poate că în formă, le va păstra, dar pe fond, la nivelul acțiunilor concrete, va renunța să le promoveze, dată fiind presiunea exercitată de interesele camarilei PNL sau va demisiona, eșecul fiind, în fond, același. Dacă va pierde alegerile, se va spune că „cetățenii au reacționat împotriva legionarismului și fundamentalismului” etc.

Dacă Marian Munteanu va pierde calitatea de candidat al PNL, șansele afirmării politice a valorilor național-creștine vor fi, pentru multă vreme – probabil pentru cel puțin încă un deceniu, timp suficient pentru sistem să-și facă „update”-ul de supraviețuire – foarte mici, după un eșec și o compromitere de asemenea amploare.

Un singur lucru refuz, deocamdată, să-l dezbat, anume posibilul, dar nu știu cât de probabilul, oportunism politic al lui Marian Munteanu. Rămâne de văzut. Timpul va confirma sau va infirma toate câte se spun în aceste triste zile ale vrajbei noastre…

Gigel Chiazna – chiazna.ro

Suceala lui Marian Munteanu

12994349_1193057800728045_5764515502785473481_n Marian Munteanu tocmai a facut inca un pas gresit care dupa ce se va consuma il va trece pe bara pentru inca vreo 10 ani in viata politica, daca cine stie cum va mai avea vreo sansa peste 10 ani.

La fel cum intovarasirea cu Magureanu l-a blocat pentru o buna perioada, la fel intovarasirea cu PNL-istii l-a terminat din punct de vedere politic.

Alegerea lui Munteanu nu este greu de inteles si se incadreaza bine in lalaiala, baltirea si categoria “capul plecat sabia nu-l taie” care ne-a tinut pe loc ca neam de milenii. “Compromisul” balcanic laudat de multi este de fapt o mare pacoste daca e sa il luam la boabe marunte. Compromisul este un mijloc folosit si de marile puteri, si de tarile performante, este o unealta specifica in politica si in diplomatie, insa cand compromisul ascunde in spate slabiciune, este doar o umbrela care asculnde penibilitatea celui care se ascunde sub ea.

Altfel spus, lipsa unor organe specifice barbatilor, l-a dus pe Munteanu sa creada ca planul si proiectul lui nu are sanse fara ajutorul unui partid mare. De unde putem trage concluzia ca Munteanu nu are doar lipsa de cohones, dar are si lipsa de viziune, ca sa nu mai zicem de demnitate. Partea cu demnitatea este una sensibila si nu merg pana acolo. La urma urmei, nu asta se cere in primul rand unui politician ci mai ales oamenii se asteapta de la politicieni sa isi realizeze promisiunile. Ori Munteanu, prin simpla diluare in sistemului ticalos pe care tocmai criticandu-l a ajuns sa fie relevant, ca posibil viitor candidat, din start si-a ratat promisiunile, oricum ar intoarce-o el.

Despre importanta activismului politic si necesitatea organizarii si focalizarii pe niste obiective clare, am mai discutat aici. Prin prisma acelor idei, Munteanu a stins speranta ca in politica romaneasca poate aparea o schimbare similara Syriza care sa se alinieze altor miscari similare din tarile mici, in lupta cu Imperiul European si fortele concentrice care vor duce la o concentrare crescanda a puterii, suveranitatii si mai ales a resurselor, inspre centrul european, adica Germania.

Repet, principalul avertisment la situatia Romaniei este tocmai pierderea din ce in ce mai accelerata a controlului asupra parghiilor de putere ale unui stat, care vor trece in derizoriu nu doar ideile nationaliste care oricum sunt rejectate si ignorate de majoritatea melcilor spalati pe creier de pe teriroriul actual al Romaniei, dar vor afecta mai ales pe plan economic posibila dezvoltare viitoare si va definitiza rolul de ferma de specialisti si statut de colonie cu care deja multi romani sunt satisfacuti si nu au nici constiinta acestui statut si nici aspiratii de a-l schimba. As exemplifica aici situatia Greciei care s-a aflat in imposibilitatea de a elabora un plan de colectare paralela a impozitelor statului intr-o alta moneda decat euro, atunci cand Grecia avea nevoie de acest plan, cel putin pentru a-l folosi ca leverage in negocierea cu Troika, daca nu cumva ca solutie de avarie.

Revenind la aspiratiile nationale, ca si in articolul despre unirea cu Moldova, repet: putem face doar acele lucruri pe care vrem sa le facem, despre care avem o viziune, avem un plan, avem o directie de actiune si suntem perseverenti. Putem face orice, daca in primul rand credem si vrem. Daca ne speriem, ezitam si asteptam, nu conteaza ce ne dorim, nimeni nu ne va aduce pe tava friptura mult dorita daca nu vom alerga singuri sa o vanam si sa ne-o gatim. “Cum iti asterni, asa dormi” pare un proverb uitat.

Si asta este valabil la orice nivel, nu fac aici teoria chibritului. Aici a gresit Munteanu, pentru ca prin alipirea de pnl-isti nu a facut decat sa recunoasca ca viziunea lui este una gresita si ca ideile lui nu pot fi realizate. Cu privire la plan si implementare, aici ma abtin, alinierea cu PNL-ul poate fi doar componenta a planului, caz in care este unul prost si greu de inteles. Un program oricum trebuie sa fie transparent pentru ca oamenii sa adere la el, nu doar la persoane si la idei, iar orice ezitare de la plan, orice miscare in stanga sau in dreapta nu fac decat sa prabusasca tot ce s-a construit.

Romania duce lipsa crunta de un partid progresist, care sa nu fie in primul rand compromis de trecut. Mare parte din oamenii care ar putea sa sustina si sa se alinieze unui asemenea partid au in primul rand ceva in comun: greata fata de “vechi”, de orice culoare ar fi ei. Eu de exemplu, niciodata nu ma voia alatura unui partid ca PNL sau PSD, indiferent de ce limbaj nationalist sau mesaje atragatoare sau sloganurui populiste vor folosi pentru ca in primul rand nu sunt prost sa nu stiu ca in spatele fatadei este camarila care a supt sange si pana acum si sistemul ticalosit care nu este deloc o metafora.

Munteanu, desi mai avea mult de confirmat, era poate singura sansa sa puna bazele unui astfel de partid. Dar poate mai bine ca s-a dat pe fata mai devreme decat mai tarziu, astfel multi nu s-au ars pariind pe el, fie si prin simpla indreptare a atentie inspre mesajul sau.

Sper ca prin ce am mentionat pana acum, sa fie clar, ce criterii sunt importante in gasirea solutiei si in depistarea posibililor oameni care ar fi in stare de punerea unei noi baze in politica romaneasca:

– program clar
– plan de actiune transparent
– consistenta, perseverenta si seriozitate in actiun

Bucovina Profundă