Coronavirusul, OMS-ul și modelul chinezesc

Un articol de Vasile Astărăstoae

Într-o postare anterioară, afirmam – legat de epidemia cu coronavirus – că există o isterie globalizată. Scriam “Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de noul coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin.” Astăzi, adaug un al patrulea motiv: atitudinea OMS.

Pe 11 februarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că focarul de coronavirus din China reprezintă „o amenințare foarte gravă pentru restul lumii. Ca să fiu sincer, un virus este mai eficient în a genera tulburări politice, economice și sociale decât orice atac terorist… Un virus poate avea consecințe mai puternice decât orice acțiune teroristă…”

Mai mult, OMS a lăudat China, care s-a remarcat în opinia organizației pozitiv. Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri, care afectează zeci de milioane de oameni (pentru că sunt bolnave câteva mii) pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. OMS-ul o spune cu un ton admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, un asemenea comportament hiperautoritar (ca să nu spun dictatorial) ar comporta niște riscuri. Riscuri legate de o încălcare fără limite a drepturilor cetățenești.

În realitate, ce nu observă birocrații de la OMS, e că liderii Partidului Comunist Chinez au folosit combaterea epidemiei ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic. Ce s-a întâmplat și se întâmplă acum în China șocheaza prin proporțiile acestei desfășurări incredibile de măsuri discreționare (luate sub pretextul controlului epidemiei) și aplaudate de regimurile democratice. 

Wuhan, cu peste 11 milioane locuitori, a devenit un oraș fantomă, supermarketurile au fost luate cu asalt, spitalele sunt și ele asaltate de oameni bolnavi sau speriați, iar autoritățile și-au propus să răspundă spectaculos, construind în câteva zile un nou spital și lagăre/tabere de carantină. S-a apelat la veșnica și ineficenta carantină. A încerca să ieși din oraș se poate solda cu o execuție pe loc. „Autoritățile chineze au lansat o campanie continuă de verificare, din casă în casă, pentru a lua temperatura tuturor celor care se aflau în Wuhan și reține prin forță orice persoană găsită bolnavă sau suspectată de a fi bolnavă și apoi a hotarî izolarea acestora în “centre de carantină”, de fapt în lagărele de carantină improvizate, cu îngrijiri medicale minime (The New York Times, 6 februarie 2020)

Un înalt oficial chinez a anunțat că atât orașul în care a început epidemia, cât și întreaga țară se confruntă cu „condiții de război” și că „nu trebuie să existe dezertori pentru că vor fi puși la stâlpul rușinii istoriei pentru totdeauna”.

Parcă ar vorbi domnul Tedros Adhanom Ghebreyesus, de la OMS. Folosind alte cuvinte.

A devenit viral un videoclip (difuzat de ziarul britanic Daily Mail) filmat în Wuhan, în care persoane suspectate de a fi infectate sunt târâte brutal din casele lor de către oficiali, care purtau măști și costume de protecție albe, în timp ce bărbați și femei strigau și încercau (fără succes) să se elibereze.

În alt videoclip, vedem oficiali, care poartă măști, îmbrăcați în negru și purtând bastoane mari de metal alergând un bărbat suspectat de a fi infectat cu coronavirus, pe străzile aproape pustii ale orașului.

În unele cazuri, ușile locuințelor au fost baricadate din exterior pentru a-i ține pe cei suspectați de a fi infectați în interior și s-au pus semne de avertizare. Autoritățile chineze au introdus sisteme de supraveghere, cenzura (inclusiv pe internet), au încurajat oamenii să facă denunțuri, oferind recompense de bani celor care raportează suspiciuni cu privire la vecinii despre care cred că ar putea fi infectați.

Birocrații de la OMS, admiratori ai măsurilor din China, nu au comentat aceste dezvăluiri. De ce?

Astăzi, speriați de epidemie, oamenii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților în viața lor și, uneori, chiar acceptă cu bucurie limitarea drepturilor cetățenești și introducerea unui sistem diabolic de supraveghere și control.

În concluzie, dacă nu reacționăm la exagerările, la măsurile autoritare nejustificate, dacă frica ne întunecă rațiunea, atunci coronavirusul va creea o oportunitate pentru instituirea statului polițienesc.

P.S.1 Aud sau citesc despre noul coronavirus – virusul ucigaș care nu are tratament. Pentru informarea ziariștilor: orice virus patogen este ucigaș pentru că infecția virală se însoțește de un anumit procent de mortalitate. În infecțiile virale de ori ce tip, nu există încă tratament etiologic eficent. S-a încercat cu interferon și tamoxifen, dar rezultatele sunt modeste. Deci: orice virus patogen este ucigaș și fără tratament etiologic.

P.S.2 Mi s-a reproșat: de ce scriu despre coronavirus dacă nu sunt epidemiolog sau infecționist. Răspuns: sunt medic (deci am cultură medicală), am contribuții în bioetică și am acces la informații, inclusiv de la specialiștii în domeniu. Am scris și pentru ca, persoanele care au rude în Italia și care în mod legitim sunt îngrijorați, să aibă speranță.

P.S.3. Am fost acuzat că vorbesc cu degajare despre singura categorie cu risc de mortalitate – batrânii. Fac parte din aceasta categorie: am peste 70 de ani, am comorbidități (insuficență cardiacă, insuficență respiratorie din cauza fibrozei pulmonare post TBC, infarct miocardic recent cu 2 stenturi). Deci nu vorbesc cu detașare, ci cu rațiune.

Sursa: Vasile Astărăstoae / fb