Mărturisindu-i pe mărturisitori, Răzvan Codrescu a plecat la Domnul

Ionuț Țene / ziarulnațiunea.ro:

Răzvan Codrescu, scriitorul care a înțeles cel mai bine „calea mărturisitorilor” anticomuniști

Moartea lui Răzvan Codrescu m-a afectat profund. Personal nu m-am întâlnit niciodată cu acest important scriitor și istoric al Sfinților Închisorilor comuniste, deși din anii studenției ne-am întâlnit prin scrierile noastre. Răzvan Codrescu este unul dintre cei mai mari eseiști creștini din România care nu avea nici măcar o pagină de „wikipedia” despre el, doar petnru că nu era „corect politic” și nu accesa politica oficială a dictaturii neo-marxiste. Eram de câțiva ani prieten cu el pe facebook și nu de puține ori comunicam pe chat-ul rețelei sau comentam reciproc la unele postări. Câteodată îmi făcea onoarea să distribuie unele postări de-ale mele, eu i le distribuiam mai des. Era un om de mare caracter, avea noblețe de boier al spiritului, și foarte echilibrat în pozițiile sale publice deși era cel mai curajos dintre toți, în a susține „spiritul dreptei” și „calea mărturisitorilor” închisorilor comuniste. El a înțeles mai repede decât noi, încă din 1990, înspre ce lume ne îndreptăm, una în care valorile, originalitatea, tradiția și creștinismul sunt nivelate de propunerea unei societăți totalitare nivelante și paștișă după teoria lui Karl Marx.

Eseistul a știut că noua politică stângistă este propagandă ideologică, care naște monștri tiraniei și dictaturii personale. Codrescu a fost în anii `80, ucenicul marelui scriitor și mărturisitor anticomunist Marcel Petrișor, care ne-a lăsat amintiri de neșters, sfințitoare, de la fortul Jilava. Când era redactor șef la revista „Puncte Cardinale” spre sfârșitul anilor 1990, Răzvan Codrescu mi-a publicat numeroase eseuri în prestigioasa publicație condusă de un martir anticomunist Gabriel Constantinescu. Eseurile publicate mi-au adus mari bucurii și le-am strâns într-o carte publicată la Cluj-Napoca: „Reflecții critice despre o teologie a istoriei”. Eseurile publicate în „Puncte Cardinale” mi-au adus un deserviciu în 2000, când am susținut un interviu de angajare la CNSAS, care s-a desfășurat la parlament. Unul dintre diriguitorii interviului, scriitorul Andrei Pleșu a sărit ca ars când mi-a citit în CV că am publicat în revista „Puncte Cardinale”, pe care o considera nefrecventabilă și radicală. Din privirea lui dezaprobatoare am înțeles că voi fi picat cu brio la interviu, ceea ce s-a și întâmplat. În comisie mai era și poetul Mircea Dinescu, care atunci se gudura globalist pe lângă mai marii stăpânirii să mai prindă poate o sinecură la stat, de altfel un poet foarte bun. I-am citit cărțile lui Răzvan Codrescu cu creionul în mână, cum ar fi ”Spiritul Dreptei”, care este și astăzi la peste 20 de ani de la apariție, cheia înțelegerii fenomenului cultural și social-politic post-comunist.

Răzvan Codrescu a fost un vizionar și un profet și un ctitor de publicații creștine autentice, cum a fost ”Lumea credinței”. Era modest ca om și înfățișare și cu un calm blajin demonta toate construcțiile ideologice neocomuniste de după 1990. Răzvan Codrescu s-a născut în 7 mai 1959 la București. A studiat la Facultatea de Litere a Universității București și a fost director literar al editurii Christiana. A publicat mai multe volume de poezii, printre care „Rug aprins. O sută de sonete şi false sonete”, „Acatistele Sfinților Arhangheli…”, dar și volume de eseuri și traduceri, inclusiv din Dante Alighieri, „Infernul”, 2006. Ca poet Răzvan Codrescu a continuat tradiția lirică a lui Radu Gyr și Vasile Voiculescu. Sonetele și catrenele sale sunt de referință pentru istoria contemporană a literaturii române. Putem spune că face parte din noul val liric milenarist din istoria poeziei noastre, deși el nu a dorit să se cadreze într-o formulă critică. De asemenea, nu întâmplător Patriarhia Română a transmis un mesaj de condoleanță, deoarece Răzvan Codrescu a fost cel mai valoros istoric al Sfinților Închisorilor comuniste, prin cartea „Cartea Mărturisitorilor”.

Iată ce frumos, sintetic și analitic scria Răzvan Codrescu despre memorialistica carcerală: „Pilde de vrednicie crestina si româneasca, încalziti fiecare – ca sa-l parafrazez pe Iorga – de o idee careia i se închinasera întregi, n-au ezitat sa se masoare eroic cu vremurile pentru ce au crezut ei sfânt si mare. Au ajuns astfel, fiecare în felul sau, dar toti în stralumina „Duhului Care sufla unde vrea”, constiintele noastre mai bune (cum zicea Noica despre Eminescu), certificatul nostru de învrednicire istorica dinaintea lumii si dinaintea lui Dumnezeu. […] Asa cum despre scriitorii realisti rusi din secolul al XIX-lea s-a putut spune ca se trag toti din Mantaua lui Gogol, tot asa despre memorialistii români ai temnitelor comuniste din secolul XX s-ar putea spune ca se trag toti din Pitestiul lui Dumitru Bacu (1923-1997).” Veste îmbolnăvirii sale dată de publicistul Răzvan Bucuroiu a căzut ca un trăznet. Până la sfârșitul lunii august, scriitorul era foarte activ pe facebook. Când s-a scris că este internat la infecțioase am avut o strângere de inimă, parcă îi presimțeam moartea, care, iată, a venit nemiloasă.

Moartea lui Răzvan Codrescu este o mare pierdere pentru cultura română și pentru „spiritul dreptei” românești. A fost scriitorul care a surprins cel mai bine din punct de vedere spiritual terorismul comunist și fețele lui diabolice de după 1990. Cărțile lui despre Sfinții Închisorilor pot deveni referate pentru Patriarhie în vederea canonizării mucenicilor de la Pitești, Jilava, Aiud, Tg. Ocna sau Periprava.

Răzvan Codrescu a fost cel care a înțeles cel mai bine „calea mărturisitorilor” anticomuniști, jertfele și pildele lor filocalice, am putea spune biblice. Sfinții Închisorilor sunt altarele renașterii poporului, democrației și bisericii. Drum lin spre ceruri pe calea mărturisitorilor, Răzvan Codrescu!