Ca leul în cușcă sau ca hamsterul pe roată?

Sunt foarte indignat când văd oameni cu multe calități irosindu-se în nimicuri.
Pentru că fiecare om e o taină, un întreg univers, o minune.

Totuși mulți oameni îmbătrânesc în slujbe pe care le urăsc sau situații în care se simt blocați și care le consumă cei mai buni ani, îi storc de vitalitate și le irosesc ce au mai frumos în ei.

Există idealuri,  vise din copilărie și adolescență care îți șoptesc parcă ce anume te-ar împlini. Ai două opțiuni cu ele: Fie le șlefuiești și le transformi în realitate, treptat și meticulos, fie le abandonezi.
E o mare tristețe să trădezi copilul din tine.

Cei care fac asta plătesc de cele mai multe ori prin depresii sau crize existențiale și se umplu de remușcări ascunse și resentimente care răbufnesc uneori violent.

Unii chiar fac boli cronice sau psihosomatice.
Alții se adâncesc în vicii, comportamente distructive sau alte forme de evadare și anesteziere a conștiinței.

Sunt mulți oameni cu potențial enorm și pasiuni autentice care amână la nesfârșit să-și ia în serios darurile din ei și chemarea pe care o simt.

Ăsta a fost și cazul meu :

Deși am devenit destul de cunoscut pentru activitatea mea publică din ultimii 15 ani, totuși foarte puțină lume știe că am fost un adolescent răzvrătit, foarte dificil, nemulțumit, poet rebel, rocker, fan Black Sabbath, cu foarte multe frământări și chinuri existențiale care au durat ani de zile.

Am fost mereu în tensiuni cu părinții care își doreau un copil cuminte și ascultător care să se facă doctor. Părinții mei aveau cele mai bune intenții, dar nu simțeau magnitudinea furtunilor și energiilor care se trezeau în mine.

Ei mă iubeau foarte mult și făceau multe sacrificii pentru mine. Nu aveau mari resurse financiare, erau oameni simpli, dar s-au chinuit să îmi pună la dispoziție (mai mult decât) tot ce aveam nevoie. Mai puțin libertatea de a-mi alege destinul, direcția în viață.

Așa am ajuns student la Medicină. Ei țineau foarte mult la viziunea pe care și-o făcuseră despre viitorul meu. Mă simțeam dator să le împlinesc visul. Eram cumva obligat de mulțimea de lucruri pe care mi le puneau la dispoziție.

O altă parte din mine se revolta și căuta alte direcții. În fiecare lună mă gândeam la ce altă facultate mă voi înscrie eu la vara viitoare și îmi imaginam cum mă las de Medicină și mă apuc de altceva.

Încă din primul an am început să merg în timpul liber la cursuri și conferințe la alte facultăți, la Filosofie, Psihologie, Teologie, Sociologie sau la Litere. Am citit cu o sete enormă din toate aceste domenii. Am descoperit atunci marile cărți și marile idei ale lumii.

Au existat atunci câteva întâlniri „întâmplătoare” cu oameni providențiali, cu câteva cărți cruciale și câteva întrebări fundamentale, care pe rând au făcut ca mintea mea să se aprindă ca pomul de Crăciun. Iar viața mea a început să se așeze treptat în oarecare ordine.

Cu cât trece timpul, situația se agravează,
dar niciodată nu e prea târziu:

După ce am devenit medic și m-am căsătorit, am început să lucrez la cabinetul meu privat pus la dispoziție tot de părinții mei. Trebuia să-mi întrețin familia.

Eram bun ca medic, mă străduiam să fac totul ca la carte. Eram foarte apreciat de pacienți.
Mai ales pentru abilitățile mele de comunicare. Se simțeau înțeleși, ascultați, aveam răbdare cu fiecare și atenție exclusivă.

Dintotdeauna am fost un bun ascultător, cu empatie înnăscută. Mi-aduc aminte că de foarte tânăr, mulți prieteni, colegi sau chiar necunoscuți mi se confesau, îmi povesteau lucruri tainice din viața lor. Deși era ca un dar, totuși uneori era dificil de purtat.

*
Încă din primul an în care am început să lucrez ca medic, deși eram foarte apreciat de pacienți și lucrurile mergeau bine, simțeam o neîmplinire, simțeam că nu mai am timp pentru lucrurile care erau cu adevărat importante pentru mine. Eram deprimat, mă simțeam blocat într-o viață care parcă nu era a mea.

Vedeam că doar a fi un medic bun, a câștiga un trai decent pentru familia mea muncind la cabinet de dimineață până seara, nu era o satisfacție, și treptat devenea o povară.

Cum am ieșit din criză

Atunci mi-am reevaluat prioritățile, am încercat să înțeleg ce forțe sunt în mine și nu sunt puse în acțiune și stau ca leii în cușcă. Mi-am stabilit câteva obiective și termene limită pentru ele.

Mi-am limitat programul zilnic la cabinet și mi-am făcut un al doilea program de lucrat la obiectivele stabilite. Au fost căderi, deznădejdi și reveniri, au fost ajustări, abandonări și reformulări ale obiectivelor și a modului de abordare a lor.

Au fost câțiva ani de zbateri, eșecuri și ridicări, dar treptat am înțeles ce funcționează și cum. Practic mi-am clarificat Misiunea personală și mi-am făcut o strategie personală care mi-a schimbat viața. Așa am prins aripi. Viața căpăta sens, gust, culoare.

Alături de câțiva prieteni am înființat apoi asociația Bucovina Profundă și treptat am început să facem acțiuni culturale și educaționale, conferințe, seminarii, programe nonconformiste de educație pentru tineri, acțiuni civice etc.

Rostul, Misiunea personală

Cea mai de suflet acțiune pentru mine a fost proiectul ARCUS, proiect de educație alternativă și consiliere personală pentru tineri. Timp de 10 ani au trecut prin proiect mulți tineri. Au rămas în urmă sute de amintiri frumoase și dialoguri pe care nu le poți uita.

Prin acest proiect am vrut să întorc acele întâlniri „întâmplătoare” de care vorbeam mai sus, pentru alții aflați în crize existențiale. Am rămas prieten pe viață cu unii din acești tineri.

Cursurile de la ARCUS erau inedite, originale, greu de încadrat, dar cu rezultate foarte interesante. Le-am numit în multe feluri de-a lungul timpului: cerc de hermeneutica realității, laborator de cultură și atitudine românească, educație non-formală, dezvoltare personală, coaching / mentoring pentru excelență și alte denumiri sofisticate.  🙂

În timp am făcut și eu cursuri, specializări, am devenit formator, life coach, consilier pentru dezvoltare personală etc.

Am luat din toate astea câte ceva și le-am dat o notă personală.
Dar mai ales am rafinat metodele aplicate pe mine și pe acești tineri și am dezvoltat strategii personale inedite prin care să ajut pe ceilalți pe câteva paliere importante:

– să învețe să se cunoască mai bine și să înțeleagă ce se întâmplă în lume,
– să-și lămurească ierarhia valorilor, idealurile, vocația,
– să-și stabilească obiectivele prioritare aliniate cu chemarea lor și să le pună în practică,
– să capete claritate, solidaritate și hotărâre,
ca să fi împliniți în Rostul lor, în Misiunea lor în viață.

Sunt mulți oameni cu potențial enorm și pasiuni autentice care amână la nesfârșit să-și ia în serios darurile din ei și chemarea pe care o simt.

M-am gândit ca în următoarele 2-3 e-mailuri să-ți arăt și ție structura strategiei concepute de mine pentru clarificarea și punerea în practică a Misiunii tale personale, a Rostului tău.

De ce crezi că amână oamenii?

Uneori amână zeci de ani să pună în lucrare rosturile, darurile din ei și să-și împlinească viața. Care crezi că sunt motivele?

Știu. Ai să zici că există presiunea societății, lipsa de timp, de curaj și încredere, inerția și rutina cotidiană, așteptările părinților, a cunoscuților, îndatoririle zilnice, regulile societății și alte scuze și justificări copilărești.

E ca și cum ar zice:
Sunt prea ocupat să fac toată ziua lucruri neimportante, pentru alții care nu dau 2 bani pe mine și nu mai am putere să mă lămuresc ce vreau de la viață și ce vrea Viața de la mine!

Decât să îți pierzi timpul și energia adunând scuze și motive pentru a nu face ce te-ar împlini, mai bine ai folosi aceste resurse, timp și energie pentru a găsi modalități de a pune în practică valorile din tine, chemarea ta.

Niciodată nu e prea târziu să faci ce simți că te împlinește.
Să-ți lămurești misiunea ta, rostul tău în viață și să iei o decizie importantă, să-ți clarifici și împlinești chemarea. Cu cât trece timpul cu atât va deveni tot mai greu.

În viață Timpul e limitat. Cu o moarte toți suntem datori.
Dar contează ce facem începând de azi cu timpul rămas.
Ce valoare dăm acestui timp, la ce /cui slujim, ce punem în valoare?

Orice om trebuie să se întrebe care e rostul lui, misiunea lui în viață și în ce mod și-o poate șlefui și împlini. Și apoi să lucreze la asta. Poate fi cel mai important lucru din viață. Împlinirea întregii vieți poate depinde de asta.

Mulți se plâng că nu știu de unde să se apuce, că nu au o structură sau că problema e prea complexă.

De aceea m-am gândit că e bine să-ți arăt și ție structura strategiei concepute de mine pentru clarificarea și punerea în practică a Misiunii tale personale, pentru împlinirea Rostului tău.

Strategia se numește chiar  R.O.S.T și vine de la numele etapelor strategiei:
Rădăcini, Orizonturi, Strategie și Tare-ca-piatra.

Sună interesant, nu?

Dar mai interesant este felul în care se simt oamenii în timpul aplicării strategiei și cum se schimbă viața lor după asta.

*

Fii pe fază, pentru că în următoarele 2-3 articole îți voi povesti în detaliu conținutul fiecărei etape a Strategiei R.O.S.T

Scrie-mi părerea ta, dacă te interesează, crezi că e o idee bună și are rost.
Aștept un răspuns la acest articol.

Cele bune,
Mircea Pușcașu

–––––––––––-

Am făcut și un rezumat video al acestui prim articol:

sau aici: