![]()
†
Spăimântatu-s-a Moise văzând întâi vedere minunată,
împletire străină de rug şi de văpaie,
care însemna mai înainte
pe Dumnezeu cel fără stricăciune din Fecioara Maică,
pe Care L-a văzut cu trup, trecând, la mijloc, anii.
†
Cele întâi născute ale Egiptului le-ai ucis,
precum şi Hristos a omorât tăria diavolească;
că cele ce lucrai tu, cu adevărat erau
însemnare a celor viitoare, pururea pomenite.
†
Cel ce dă proorocia, a zis lui Moise:
Dezleagă-ţi încălţămintele picioarelor, Moise,
că locul unde stai este Sfânt;
să nu aduci împreună cu tine spurcăciune,
că iată ţi se arată în Muntele Horeb, prin rug şi prin foc,
taina Fecioarei, Maica lui Dumnezeu.
†
Preot după Lege, voievod foarte viteaz, te-ai arătat, Moise,
poporului celui prigonit, rănind Egiptul;
şi despărţind Marea Roşie cu toiagul
şi cufundând pe vrăjmaşul Faraon,
cel cu grumajii înalţi, împreună cu taberele lui,
ai petrecut în pustiu, hrănind pe Israel cel nemulţumitor.
Sinaxar: Sfântul Prooroc Moise s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.




Lasă un comentariu