Bucovina Profundă

Şcoala de acasă: învăţământ de rezistenţă

În cadrul dezbaterii iniţiate de Think Outside the Box despre şcoala de stat vs şcoala de acasă, Mircea Platon pledează pentru homeschooling.

După 1989, în loc să reclădim un sistem de învăţământ

clasic, al cărui scop ar fi educarea elevilor în spiritul a ceea ce are mai bun tradiţia culturală românească şi universală, s-a trecut la un învăţământ alternativ, facultativ, futurist şi vag. Şcoala de acasă e o alternativă la „alternativa“ care, după 1989, a transformat sistemul de învăţământ românesc într-o centrifugă furnizoare de vată de zahăr pe băţ. Şcoala de acasă e o formă de rezistenţă şi de protest împotriva unui sistem de educaţie care nu îşi mai îndeplineşte menirea.

În condiţiile existenţei unui învăţământ normal, bazat pe un curriculum şi pe metode pedagogice clasice, pe gramatică, logică, retorică, istorie universală, limbi clasice, aşa cum era şcoala în România anului 1947, şcoala de acasă nu şi-ar avea rostul decât în cazul unor comunităţi etnice, religioase sau ideologice închise, care ar dori în acest fel să-şi perpetueze identitatea. Dar acolo unde şcoala promovează continuu, deliberat sau involuntar, prin programa sau prin atmosfera din şcoală, analfabetismul şi imoralitatea, atunci şcoala de acasă devine un mod legitim al majorităţii de a protesta împotriva căderilor sistemului educaţional public şi de a asigura transmiterea acelor valori care ajută la perpetuarea unei naţiuni de oameni integri. Şcoala de acasă e deci o formă de protest şi un remediu. Ea nu poate înlocui sistemul de învăţământ public, dar, ca formă de învăţământ privat, poate ajuta copiii să scape urmărilor nefaste ale unui sistem de învăţământ public nociv din punct de vedere intelectual şi moral. Şcoala de acasă nu e un mod de a dezerta de la bătălia pentru un sistem de învăţământ public sănătos. Din contra, şcoala de acasă e un mod de a rupe cercul vicios care susţine învăţământul public de proastă calitate.

Sistemul în care trăim, în România, se autoperpetuează: corupţii şi analfabeţii recrutează şi promovează corupţi şi analfabeţi. Ca şi în cazul comunismului, „lupta din interiorul sistemului/partidului“ e o iluzie. E o iluzie şi pentru că sistemul, sistemul de învăţământ de exemplu, nu îţi pune la îndemână instrumentele conceptuale şi obişnuinţele morale cu care l-ai putea înfrunta. „To think outside the box“ e, în acest caz, nu doar o chestiune de fiţe, ci de supravieţuire morală şi intelectuală ca om liber şi integru. Şcoala de acasă e antrenamentul de azi pentru confruntarea cu sistemul corupt de mâine.

Şcoala de acasă e redescoperirea învăţământului la scară umană, un refuz al modului în care sunt „procesaţi“, pe banda rulantă, elevii de azi. Şcoala de acasă nu creează consumatori şi nici rotiţe ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educaţi să fie liberi şi responsabili. Şcoala de acasă nu subminează insidios relaţia dintre părinţi şi copii în folosul profesorului-agent de îndoctrinare (comunistă, neoliberală, politic corectă etc.). Ceea ce nu înseamnă că şcoala de acasă constă într-o mamă, fanatică religios, făcând într-o debara exerciţii de aritmetică cu patru copii desculţi.

De regulă, şcoala de acasă, în S.U.A. şi în Europa de Vest, presupune efortul concertat al mai multor familii care se grupează pentru a-şi educa împreună copiii, mai ales cei din clasele I-VIII. În acest fel, copilului nu îi lipseşte socializarea. Dar această socializare se face organic, în comunitatea centrată pe familia extinsă, într-un mediu ocrotitor, fără droguri, sex şi violenţă. Copilul, şi părinţii, descoperă astfel virtuţile comunităţii, ale vecinătăţii, lucru important într-o lume altminteri dominată de solidarităţi mecanice, nu organice, de mobilitate motivată economic (te duci unde găseşti de lucru) care distruge familii şi comunităţi.

Anchetele şi studiile efectuate în Occident arată că şcoala de acasă e practicată de părinţi de cele mai diverse opţiuni politice şi identităţi etnice şi religioase: de la evrei sau atei la musulmani şi creştini, de la ecologişti la baptişti, de la stânga anarhistă la dreapta tradiţionalistă. Copiii educaţi acasă obţin de regula rezultate cu 15-30 la sută mai bune la examene decât copiii educaţi în şcolile publice. Materiile, obiectivele asumate şi examenele sunt aceleaşi. Diferă însă calitatea programei şi unghiul de abordare. Dacă părinţii nu se pricep la anumite materii, pot angaja preparatori, mai ales în cazul în care se grupează mai multe familii. Statul oferă reduceri de impozite familiilor care îşi educă acasă copiii. Şcoala de acasă e un mod de a redeveni responsabili în privinţa educaţiei copiilor noştri.

Cred deci ca ar trebui tratat cu toată seriozitatea şi legalizat ca formă de învăţământ nu alternativ, ci de rezistenţă.

sursa: ziuaonline.ro