Nicolae Purcărea – Urlă haita…

Fundaţia Sfinţii Închisorilor, 2012

S-a terminat Piteştiul?

Nu. Nu s-a terminat. El contiunuă în societatea civilă. Îl găseşti la tot pasul. Te loveşti de el la orice răspântie, ca de nişte colţuri pe care nu le doreşti.

Piteştiul apare şi în multiplele jocuri politice.

Astăzi, alţii au suferit, nu tu. Tu eşti dat la lada de gunoi! Copiii nu ştiu nimic despre pătimirile poporului român, despre rezistenţa anticomunistă din munţi, despre Piteşti, Gherla, Canal şi altele, dar trebuie să înveţe că a existat un holocaust al poporului evreu…

Ne doare orice suferinţă, iar suferinţa altora ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine, să ne învrăjbească. Însă evreii, prin Partidul Comunist, nu au făcut altceva decât să verse sânge, să răstigneasca poporul român, iar acum nu vor să fie cunoscute suferinţele generaţiei de la 1948 şi aşteaptă ca timpul să le estompeze, să le dea uitării, şi noi, singurii care am rămas ultimi mărturisitori, să trecem în lumea cealaltă.

Rămâne ca analiştii altor timpuri să cerceteze, să disece, să felieze multiplele aspecte ale fenomenului Piteşti şi, bineînţeles, să dea sentinţa cea mai obiectivă asupra jertfei noastre.

Căci sângele vărsat pe lespezile Piteştiului a fost dramul de jertfă adus de noi pe altarul patriei.

sursa: familiaortodoxa.ro