Lumea între Poezie şi Împărăţia cifrelor

Taina indistructibilă a Neamului

de Mihai Tîrnoveanu

Hristos nu a venit in Lume sa numere, ci sa iubeasca. Paradigma rationalista a statisticii: paradigma Satanei.

Exista o Taina a Neamului ce nu poate fi rupta, un duh lasat de Dumnezeu aici, pe Taram, de la Inceputuri. El este in pietre, in rauri, in munti si vai, impregnat in aerul pe care-l inspiram, el este ADN-ul nostru de român, Cuvantul Lui Dumnezeu rasfrant pe acest pamant. Acest duh va tine viu Neamul pana la Judecata de Apoi. De aceea Neamul nu poate muri.

,,Judecam” poporul, manifestarea de o clipita a Neamului, statistic, matematic, x la suta au votat gresit (de parca ar putea vota si ne- gresit), y la suta asculta manele, z la suta nu se spala pe dinti sau fac tot felul de prostii. Acestea sunt repere impuse, fac parte din paradigma lor, pe care o inghitim pe nerasuflate. Jucand in acesti parametri, inevitabil pierdem esenta. Iesind din statistica, lucrurile se citesc altfel. Exista rugaciune si lumanare aprinsa, acestea tin lagatura intre Hristos si Creatia Lui. Cum cuantificam puterea rugaciunii care exista? Putem spune ca o singura lumanare aprinsa la mormantul lui Stefan cel Mare este neinsemnata in raport cu procentele x, y sau z? Cum inghesuim puterea unei singure rugaciuni in statistica, in cifre? Daca viata ar insemna numai matematica, atunci da, un singur om care se roaga, care vede sau simte Duhul, este mai putin decat cateva milioane care nu-l vad; dar Hristos nu s-a nascut sa numere, ci sa iubeasca. Viata Neamului, chiar si a noastra, individuala, nu este matematica, Viata are alte repere. De aceea ei nu pot practic invinge, caci paradigma este urmatoarea: Oastea Domnului, prin Sfantul Arhanghel Mihail, l-a invins pe Satana. In acest context existam noi.

Caderea individuala in pacat, cu voie sau fara voie, nu schimba situatia, ii da satisfactii Nenumitului, de multe ori vremelnice, caci intotdeauna exista posibilitatea de a ne ridica. Ei, cei care se impotrivesc Oranduirii, Traditiei, ne-au putut ingradi cu sarma pamanturile, ne-au putut lua aurul, au patruns in mintea sau chiar in sufletul multora dintre dintre noi, dar undeva acolo, in drumul lor, s-au izbit de acea „particula” de ne-zdrobit. S-au izbit de acel duh viu, nascut nu facut, care de-a lungul istoriei s-a relevat ori prin doina izvorata din lemnul facut fluier de Tara, de Iancu Avram, ori prin suieratul securei lui Mihai Viteazul, prin pasii luptatorilor din munti, prin oasele lui Horea, frante pe Crucea Rotii, prin Cuvantul lui Eminescu rostit pe Luceafarul din Taram, prin cuvantul de foc al marturisitorilor cercati in inchisorile comuniste sau prin rugaciunea unui simplu taran.

Sunt fire ce nu pot fi rupte, sunt cantece ce vin de demult, fara de descant, caci sfinte sunt. Acest duh al Neamului este indestructibil, fiind Divin. El este, indiferent daca il simte un singur om sau cateva milioane, iese din statistica, fiind Deasupra. El este Minunea pe care uneori o percepem, alteori nu. De aceea ei se chinuie sa „inventeze”, sa deseneze o alta alcatuire, o contra-Oranduire, pentru ca ei stiu de ce nu reusesc De Fapt.

Intentia este de a ne crea iluzia reusitei lor, prin implementarea paradigmei lor in conceptia nostra asupra desfasurarii lucrurilor in Istorie. Aceasta este „realitatea paralela” in care poporul este asa cum vor ei, realitatea statisticii,  vorba unuia dintre ei, Silviu Brucan, fiind bazata pe cifre, este „reala”. Un singur vers poate darama toata „structura”. De aceea ei trebuie sa omoare Poetul.

sursa: Mihai Tîrnoveanu / facebook